Tenismanul Andy Ram, care a primit dreptul de a merge la turneul de tenis de la Dubai după ce ATP a făcut presiuni în acest sens asupra organizatorilor, s-a declarat "ușurat" de măsurile extreme luate pentru asigurarea securității sale.
Israelianul a fost eliminat în proba de dublu, alături de Kevin Ullyett (Zimbabwe) de cuplul Marat Safin/David Ferrer (Rusia/Spania), care a învins cu scorul de 6-3, 3-6, 10-8.
"Nu mi-am făcut nicio grijă", a declarat Ram, care și-a exprimat "ușurarea" pentru mijloacele foarte elaborate pentru securitatea sa.
Jucătorul, care nu a primit permisiunea să folosească telefonul mobil, a trebuit să dispute meciul după o inspectare minuțioasă a terenului de către poliție. O singură persoană a avut dreptul să-l intervieveze și într-un loc ținut secret.
Arbitrul, francezul Cedric Morier, nu ar fi avut dreptul să menționeze naționalitatea jucătorului în timpul prezentării meciului și se pare că niciun arbitru de linie nu a fost reținut pentru acest meci.
"A fost o experiență interesantă pentru mine să vin aici. Prioritatea tuturor a fost asigurarea securității mele. Au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-mi asigura securitatea, deci a fost diferit, în bine, nu în rău", a afirmat Ram.
Andy Ram a obținut viza de intrare în Emiratele Arabe Unite după amenințările ATP de retragere a turneului de la Dubai. În schimb, jucătoarea israeliană de tenis Shahar Peer nu a primit viză pentru Emiratele Arabe Unite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER